Dragoste interconfesională în Spania musulmană

Acum că am părăsit Andaluzia și trecutul ei maur, voi incheia seria de visare umeiado-almohado-almoravidă cu două postări. Prima dintre ele, cea de față, privește o poveste de dragoste dintre un poet musulman, Ibn al-Haddad din Alméria secolului al XI-lea și o creștină pe nume Nuwayra, pe care unele izvoare o prezintă ca fiind o măicuță coptă pe care Al-Haddad ar fi întâlnit-o pe malul Nilului în drumul spre Mecca. Alte izvoare vorbesc despre Nuwayra (“Luminița” în limba arabă) că ar fi fost o beghină din Almería, deci o dragoste de proximitate pentru Al-Haddad. Prima variantă e mai picantă, deoarece, potrivit acesteia, Al-Haddad și-ar fi întrerupt pelerinajul, cucerit de nurii călugăriței. Povestea nu a rămas o legendă deoarece Al-Haddad, poet chevronné, i-a închinat măicuței versuri de un rafinament la care curtea domnilor feudali de secol XI european nu putea visa. Reproduc mai jos traducerea franceză (din antologia editurii Sindbad, 2011) a primului poem care abordează atâtea teme precum afecțiunea intreconfesională (unilaterală?), coabitarea creștinilor și a musulmanilor din Al-Andalus, practicile pascale mozarabe, dar și o critică anti-clericală (din partea unui necredincios) ale carei linii generale sunt întărite de alte izvoare textuale (precum cele referitoare la Ranulf Flambard, episcop de Durham și Cristina de Markyate, tot în secolul al XI-lea, despre care se spune că ar fi rezistat cu succes artei seducției stăruitorului prelat).

Câteva cuvinte despre Al-Haddad: născut la Cadix, ajunge poetul laureat al regelui de Taifa al-Mu’tasim bin Sumadîh și se fixează la Almería.

Je suis épris, parmi tous ces chrétiens,
D’une chrétienne habitant chez les siens
L’âme éperdue, égaré, j’erre, aux prises
Avec l’amour, de couvents en églises
Il est des faons du désert qui s’obstinent
À fréquenter les biches citadines.
Ma passion me vint le jour de Pâques:
Sortis de leurs quartiers à l’heure exacte,
Ils s’en venaient à l’endroit convenu,
Se retrouvant tous au moment voulu.
Debout, remis aux mains de leur évêque
Qui portait cierge et crosse liturgiques.
Chaque prêtre montrait sa dévotion
Par son silence et par sa componction.
Mais un regard trahissait leurs pupilles:
C’était des loups convoitant des brebis.
Qui, en effet, resterait sans désir
Devant ces biches belles à ravir,
Face à ces joues pleines comme la lune
Et ces joncs pris entre pleines et dunes,
Face à ces voix aux mélopées graciles
Qui psalmodient leurs feuillets d’Évangile,
De sorte que ces fragiles accents
Ne font qu’assoir mon amour tout-puissant!
Et sa clarté, sa splendide clarté
Perce à travers un voile ennuagé,
Comme mes yeux épient son regard calme
Et que sa vue attise encor ma flamme.
Ainsi, le feu nourri de Nuwayra
Arde en mon sein depuis ces années-là,
Inextinguible – et comme j’ai lutté
Contre un brasier toujours plus exalté!
Salue pour moi le faon qu’amour élut,
Bien qu’il m’ignore, et moi et mes saluts.
(Le Chant d’al-Andalus, p. 129-31)

Într-o postare următoare – și ultima consacrată Spaniei maure -, mă voi întoarce către evreii sefarzi și școala rabinică din Cordoba. Trebuie sa notez faptul că mi-aș fi dorit să postez mai mult despre Al-Andalus, a cărei bogăție culturală nu trebuie dosită.

Advertisements

2 thoughts on “Dragoste interconfesională în Spania musulmană”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s