Realizarea potentialului hristic în colindul “La Viflaim colo-n jos”

M-am trezit cu un gând in ajunul Craciunului. Colindul românesc “La Viflaim colo-n jos” pare sa se deschida spre o hermeneutica hristologica interesanta insa, din pacate, nu realizeaza decat jumatate din potentialul teologic. Sa examinam putin versurile:

La Viflaim colo-n jos/ Cerul arde luminos, / Preacurata, Naste astazi pe Hristos

Naste-n ieslea boilor Pe-mparatul tuturor / Preacurata, Sta si plange-ncetisor

N-are scutec de-nfasat/ Nici hainute de-mbracat/ Preacurata, Pentru pruncul de-mparat

Nu mai plange Maica Mea, Scutecele noi ti-om da/ Preacurata, Pruncul Sfant de-i ïnfasa

Ce adevar teologic contine acest text? Dincolo de derizoriul scutecelor si al hainutelor al caror continut emotional pare sa anuleze realitatea biblica (Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L- a înfăşat în scutece şi L- a culcat într’o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei, Luca 2:7 – “noi ti-om da” s-ar putea referi la un mesaj îngeresc care precede textul scriptural, realizându-i constrângerile: Maria nu era pregatita pentru nastere insa îngerii venira in ajutor, ca într-o fresca) – textul introduce imaginea unui Hristos venit in lume in chipul cel mai umil si in saracia cea mai lucie, intâi materiala si pe urma, spre capat, ontologic-divina (kenosis), saracie care se manifesta, în intelepciunea si sensibilitatea populara, prin lipsa acoperamantului. Acesta pare sa fie singurul motiv care o indurereaza pe Fecioara Maria, care “sta si plange-ncetisor”. Citind si ascultând colindul, am stat si m-am gandit de ce un eveniment de un asemenea impact trebuie sa aiba conotatii negative. Este limpede ca Fecioara nu plange de bucurie ca “un prunc ni s-a nascut, un fiu ni s-a dat”, ci de teama ca nu va avea cu ce sa pregateasca Pruncul pentru primele momente în Lume. O teama, pe cât de materna, pe atat de putin privitoare catre mâna lui Dumnezeu. A se observa ca femeile in Noul Testament plâng si se tânguie de cele mai multe ori atunci când deznadejdea si necredinta creaza conditiile unei interventii divine, precum înaintea invierii lui Lazar.

Totusi, eu cred ca Fecioara ar avea alt motiv pentru care sa planga, daca imaginea trebuie sa ramana una de indurerare si tristete, care nu cred, de altfel, ca este foarte potrivita pentru un cantec de lauda si de proclamare a vestii celei bune. Fecioara ar plange-ncetisor deoarece ar fi inteles, prin revelatia Duhului Sfânt care o adumbrise, ca Pruncul, a carui menire a fost aleasa inainte de nastere,  va fi dat sa fie torturat si rastignit. Un motiv de bucurie in plan soteriologic insa pricinä de tânguire din perspectiva pur omeneasca. Jalea Mariei ar fi, asadar, comparabila, avant la lettre, cu cea a multimii de femei care l-au urmat pe Isus pe Drumul Crucii.

Avem, asadar, un potential teologic destul de puternic, care aduce impreuna conditia lui Dumnezeu facut om in Isus Hristos, umilinta si umanitatea depline ale Intrupärii cât si un signe de renvoi catre drama suprema, moartea Mantuitorului pe cruce si ridicarea pacatelor omenirii. Socotesc ca inconstientul popular românesc, imbibat cu notiuni teologice hibride, a fost pe punctul de a da nastere, in colindul “La Viflaim colo-n jos”, unui bogat mesaj crestin, dar ca acentuarea laturii emotionale a slabiciunii Intruparii a blocat realizarea deplina a mesajului. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s